Antena 3 CNN Externe Ungaria și Slovacia plănuiesc să taie curentul electric în Ucraina. Ce șanse au dacă se coordonează

Ungaria și Slovacia plănuiesc să taie curentul electric în Ucraina. Ce șanse au dacă se coordonează

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:06 02 Aug 2024 Modificat la 20:15 02 Aug 2024
Fico Orban DPA (1)
Premierii slovac, Robert Fico (stânga), și ungar, Viktor Orban (dreapta). Sursă: hepta / DPA Images

Ungaria și Slovacia iau în calcul restricționarea sau întreruperea completă a furnizării de energie electrică în Ucraina, relatează Agerpres, care citează agenția ungară MTI.

Cele două state vor să sancționeze astfel decizia luată de guvernul de la Kiev, care a blocat transportul de petrol de la compania rusă Lukoil prin conducta Drujba.

Presa ungară citează experți care spun că o întrerupere a furnizării de electricitate în Ucraina prin decizia responsabililor de la Budapesta și Bratislava este "teoretic" posibilă, dar numai dacă este luată în mod coordonat de Ungaria şi Slovacia.

Oliver Hortay, unul dintre specialiștii citați de televiziunea publică ungară, amintește că, în urma atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice, Ucraina a devenit puternic dependentă de energia electrică din import.

"Energia importată prin Ungaria a depășit de multe ori 40% - 42% din cererea internă a Ucrainei. Prin urmare, tăierea unei livrări atât de mari ar afecta serios aprovizionarea Ucrainei cu electricitate", a precizat expertul citat.

Premierul slovac Robert Fico a transmis Kievului că, dacă tranzitul petrolului furnizat de Lukoil prin conducta Drujba nu este reluat, Slovacia ar putea sista furnizarea de motorină către Ucraina.

Fico a amintit că rafinăria Slovnaft, deținută de compania ungară MOL, furnizează circa 10% din consumul de motorină al Ucrainei.

Însă Kievul a replicat că poate obține această cantitate de combustibil şi din alte surse.

Cum a început scandalul între Ungaria, Slovacia și Ucraina

Ucraina a plasat compania petrolieră rusă Lukoil pe lista de sancțiuni şi nu îi mai permite acesteia să livreze petrol prin conducta Drujba. Porțiunea sudică a acestui oleoduct traversează teritoriul ucrainean către Ungaria şi Slovacia.

Aceste două ţări afectate au atenționat Kievul şi Bruxellesul că Ucraina încalcă, prin decizia amintită, acordul de asociere la Uniunea Europeană. Prin acest document, Kievul s-a angajat să nu îngrădească tranzitul produselor energetice.

Guvernele de la Budapesta și Bratislava au solicitat săptămâna trecută implicarea Comisiei Europene pentru a convinge Ucraina să deblocheze tranzitul petrolului livrat de Lukoil.

Bruxellesul a răspuns, joi, Ungariei și Slovaciei, recomandându-le acestor țări să importe petrol din alte surse, folosind conducta Adria, care traversează Croația.

În replică, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a declarat că această țară nu este una de încredere pentru transportul petrolului.

Ungaria şi Slovacia, țări fără ieșire la mare, au primit derogări în cadrul sancțiunilor impuse Rusiei de UE după invazia în Ucraina, astfel că pot achiziționa în continuare petrol rusesc.

×
x close