Directorul companiei din Ungaria, responsabilă pentru dezastrul ecologic provocat la data de 4 coctombrie, a fost reţinut de poliţie, potrivit unei declaraţii a premierului Viktor Orban, citat de MTI.
Orban a mai propus şi înfiinţarea unui post de comisar pentru prevenirea catastrofelor, care să se ocupe de gestionarea firmei şi de activele acesteia până la încheierea dosarului privind ruperea rezervorului de noroi roşu deţinut de companie, cerând parlamentului să aprobe o liegislaţie necesară acestei măsuri.
Misiunea comisarului va fi să pregătească şi o propunere cu privire la viitorul companiei MAL, care să conţină şi o formulă de despăgubire a persoanelor care au avut de suferit în urma acestui dezastru, dar pe banii contribuabililor.
Premierul Orban a mai afirmat că este "în interesul public" ca producţia să fie reluată la uzina de alumină şi ca locurile de muncă de aici să fie menţinute. Acesta este de părere că ruperea rezervorului nu a fost o calamitate naturală, ci o problemă de "neglijenţă umană", a adăugat el.
MAL a precizat într-un comunicat trimis luni MTI că respinge acuzaţiile potrivit cărora rezervorul ar fi prezentat scurgeri şi anterior sau că era prea plin.
Cadavrul celei de-a opta victime a deversării de noroi toxic din vestul Ungariei a fost găsit în apropierea oraşului Devecser, grav afectat de dezastru.
La 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal.
Antena3.ro