Papa Benedict al XVI-lea a anunţat locul unde se va retrage după ce îşi va da demisia în 28 februarie, purtătorul de cuvânt al Vaticanului fiind de părere că decizia acestuia duce la "o situaţie fără precedent", scrie
Mediafax.
Acesta a anunţat că se pregăteşte să se retragă la o mănăstire din Vatican, eveniment istoric fără precedent, când un Papă şi succesorul său vor locui concomitent în interiorul celui mai mic stat din lume.
Papa, în vârstă de 85 de ani, care a anunţat luni că va demisiona începând cu 28 februarie din cauza vârstei şi oboselii, va rămâne un timp în reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo din apropierea Romei. Mai târziu, el se va retrage la mănăstirea "Mater Ecclesiae", unde în prezent se efectuează reparaţii. Mănăstirea este situată în grădinile Vaticanului şi până acum a fost destinată numai călugăriţelor. Astfel, viitorul Papă şi predecesorul său vor trăi la câteva sute de metri unul de altul.
"Este o situaţie fără precedent, vom vedea ce se va întâmpla", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Lombardi. Clădirea are patru etaje: la primele două se află camerele în comun, sala de mese, bucătăria, capela, punctul medical şi arhivele, iar la celelalte două etaje - 12 chilii moderne. Potrivit Vaticanului, chiliile sunt sărac mobilate, iar singurele decoraţiuni sunt crucile din lemn şi câteva picturi religioase.