Papa Francisc spune că folosirea telefonului mobil în timpul mesei este un fenomen des întâlnit în rândul tinerilor. Suveranul de la Vatican a criticat locul important pe care îl ocupă tehnologia în timpul meselor tinerilor.
„Atunci când suntem la masă, dar vorbim cu ceilalți pe telefoanele noastre, trimitem mesaje, nu mai există dialog. Și unde nu mai este dialog, începe războiul. Dialogul care apropie sufletele este un medicamentul împotriva violenței”, a spus Suveranul Pontif.
Papa Francisc a mai spus că oamenii trebuie să depună eforturi pentru a deveni mai buni, mai politicoși cu cei din jur, în special în societatea din zilele noastre, când a devenit o obișnuință ca oamenii să îi „insulte” pe străini.
Sfântul părinte spune că „acelaşi fenomen se observă de multe ori în timpul campaniilor electorale”: „înainte ca o persoană să termine de vorbit, cealaltă deja vine cu replica. Când nu sunt capabil să fiu receptiv la alţii, să-i respect, să dialoghez, începe războiul”.
„Trebuie să vorbim mai puţin şi să ascultăm mai mult”, a concluzionat Suveranul de la Vatican, potrivit news.ro.