Un ziar turc proguvernamental a depus plângere împotriva postului american de ştiri CNN şi împotriva celebrei jurnaliste Christiane Amanpour pentru modul în care au relatat în timpul săptămânilor de manifestaţii ce au avut loc în Turcia, a anunţat directorul ziarului sâmbătă, relatează AFP, conform
Mediafax.
"Am depus plângere joi împotriva CNN şi lui Amanpour pentru că au incitat publicul la ură difuzând ştiri false", a declarat pentru AFP Mevlut Yuksel, directorul cotidianului Takvim, care a depus plângere la Biroul Procurorului din Istanbul.
În plângere, ziarul acuză CNN International şi pe Christiane Amanpour "de denigrarea organelor de stat, servindu-se de libertatea de exprimare în mod necontrolat (...) şi de provocarea de pagube bunurilor publice incitând populaţia, prin ştiri false, să se alăture contestatarilor".
Această plângere a fost depusă în urma unor critici formulate de oficiali guvernamentali împotriva modului în care presa internaţională a relatat despre manifestaţiile ce au avut loc în ţară, afirmând că acest lucru reprezintă cea mai importantă provocare pentru Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), rezultat dintr-o mişcare islamistă, de la venirea sa la putere în 2002.
Postul britanic de radiodifuziune BBC şi-a exprimat luni unele temeri, în urma lansării unei campanii de către primarul din Ankara Melih Gokcek, pe reţeaua Twitter, împotriva corespondentei sale în Turcia, Selin Girit, pe care a acuzat-o de spionaj în favoarea Marii Britanii.
Postul "BBC este foarte îngrijorat de campania asiduă a autorităţilor turce vizând discreditarea BBC şi intimidarea jurnaliştilor săi", a declarat directorul pentru Informaţii la nivel mondial Peter Horrocks, citat într-un comunicat.
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan acuză în mod frecvent presa internaţională de difuzare de informaţii false despre manifestaţii, în urma intervenţiei violente a forţelor de ordine, pe 15 iunie, împotriva unui miting al unor persoane cu privire la o problemă de natură ecologică, şi anume desfiinţarea Parcului Gezi din Istanbul.
În opinia lui Erdogan, mişcarea de contestare, în cursul căreia au fost ucise patru persoane, iar alte aproximativ 8.000 au fost rănite, în ultimele săptămâni, este "urzită de trădători şi complici străini ai acestora".