Zeci de ani de cercetări şi sume imense s-au investit pentru găsirea unui leac împotriva fumatului. Un viciu care, anual, omoară cel puţin 5 milioane de oameni în întreaga lume. Acum se întrevede o rază de speranţă. Cercetătorii americani au creat un vaccin, care, după primele teste, are rezultate mai mult decât încurajatoare.
Mai mult, vaccinul nu pare să aibă efecte secundare, problemă întâlnită la alte tratamente anterioare.
Odată ajuns în corp, serul ?minune? stimulează sistemul imunitar să producă anumiţi anticorpi. Aceştia blochează apoi absorbţia nicotinei, care nu mai poate ajunge la creier. Iar fumătorul nu se va mai bucura de acea senzaţie de satisfacţie pe care i-o produce, în general, o ţigară. Mai mult, vaccinul poate fi modificat să lupte şi cu alte subtanţe care provoacă dependenţă.
?Tehnologia în sine, folosită ca să dezvoltăm aceste vaccinuri, poate fi aplicată pentru nicotină, dar am folosit-o şi pentru cocaină. Şi poate fi aplicată şi pentru heroină sau marijuana? spune cercetătorul Nora Volkov.
Serul-minune mai trebuie supus şi altor teste. Abia după aceea va fi scos pe piaţă pentru a salva vieţi. Peste 2-3 ani va fi lansat în Statele şi abia apoi va ajunge şi în România, unde fumatul omoară 33.000 de oameni pe an. Majoritatea victimelor nicotinei au între 35 si 69 de ani. Principalele riscuri asociate fumatului sunt accidentele cardiovasculare, cauza majoră de mortalitate la nivel mondial. Dar ţigările pot duce şi la accidente cerebrovasculare, cancer de plămâni sau cancerul de stomac.
Observator