Un turist român a fost rănit duminică la New York, în apropiere de Empire State Building, după ce un individ înarmat a deschis focul în urma unei dispute cu alte persoane, în incident fiind răniţi încă doi bărbaţi, respectiv ţinta atacatorului şi un alt trecător, informează New York Daily News.
Potrivit poliţiei, în jurul orei locale 16:40 (21:40 GMT), cel care a deschis focul şi un prieten care-l însoţeau au avut o altercaţie verbală cu altcineva în faţa unui magazin de băuturi alcoolice. Atunci persoana înarmată a tras la întâmplare, rănind una din persoanele cu care intrase în dispută şi alţi doi bărbaţi, printre care şi turistul român care ieşea din magazin. După ce au auzit focurile de armă, trecătorii aflaţi în apropiere au luat-o la fugă.
Conform sursei citate, românul rănit este Adrian Burduja, în vârstă de 29 de ani, şi a fost împuşcat în spate. Numele celorlalţi doi răniţi sunt Abdoulaye Kane, 25 de ani, şi Ahmend Kabia, 43 de ani, primul fiind împuşcat în braţul stâng, iar celălalt în umărul drept. Toţi trei au fost transportaţi la spitalul Bellevue.
Poliţia caută doi bărbaţi de culoare care au fugit după atac, respectiv cel care a deschis focul împreună cu persoana care-l însoţea.