Un tribunal din Malaezia a adoptat o nouă regulă civică şi a interzis folosirea cuvântului "Allah" de către persoanele care nu sunt musulmane.
Iniţiativa legislativă are ca scop descurajarea disputelor violente dintre credincioşii diverselor culte religioase.
Astfel, decizia va fi înaintată forurilor superioare şi apoi va fi propusă guvernului de la Kuala Lumpur.
Conform ordinului judecătoresc, cuvântul "Allah" nu face parte integrantă din religia creştină, iar dacă el este folosit de cetăţenii care nu sunt musulmani, ar putea stârni conflicte sociale.
Până una alta, reprezentanţii credincioşilor creştini din Malaezia spun că folosesc cuvântul arab de secole şi vor depune o cerere de recurs la sentinţa tribunalului.
Creştinismul este a treia religie ca număr de adepţi din Malaezia, însemnând puţin peste 9% din populaţia totală a ţării.
Cei mai mulţi cetăţeni sunt islamici, 61%, iar pe locul doi se află budiştii, cu aproape 20% din totalul populaţiei.