Infecţia a pornit de la un accident rutier în care aceasta a fost implicată anul precedent. Kaitlin a fost internată în spital, unde a rămas timp de o lună. Când a fost externată şi s-a întors acasă, tânăra a început să simtă dureri de stomac îngrozitoare.
Medicii care s-au ocupat de ea au descoperit că o bacterie numită Clostridium difficile (C. Diff) îi infectase colonul şi deşi au încercat numeroase tratamente, niciun antibiotic nu putea trata infecţia.
Kaitlin Hunter, care are o înălţime de 1,70 m, ajunsese să cântărească doar 40 de kilograme.
Îngrijoraţi de starea tinerei, doctorii au decis să facă un "transplant de materie fecală", în urma căruia colonul pacientei a fost repopulat cu bacterii de la colonul mamei.
Operaţia a avut loc în luna iulie, iar Kaitlin s-a recuperat în mod miraculos.
Potrivit rezultatelor unui studiu făcut în anul 2009, această procedură are o rată de succes de 90%, scrie Medical Daily.