Un tânăr fotbalist a murit după ce s-a aruncat în fața trenului. Abia se despărțise de prietena lui fiindcă a găsit niște mesaje în telefonul ei.
Jacob Standbridge, în vârstă de 21 de ani, i-a transmis mamei sale un mesaj înainte de a recurge la gestul extrem: „Mama, te iubesc atât de mult! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Îmi pare rău”.
Tânărul era fotbalist și profesor de sport. Acesta a murit la scurt timp după incidentul șocant. În urma decesului său, a fost deschisă o anchetă penală.
S-a descoperit, în timpul cercetărilor, că Jacob avea de gând să-și ceară iubita de soție în timpul unei călătorii pe care urmau să o facă la New York.
Iubita fotbalistului, Ciera, a spus că neînțelegerile dintre ei au apărut după ce el a început să ia steroizi, iar substanțele i-ar fi modificat comportamentul, potrivit Metro.
Mama lui Jacob a spus, în schimb, că tânărul era supărat din cauză că simțea că Ciera nu îl mai iubea. Apoi relația lor s-a încheiat din cauza mesajelor găsite în telefonul fetei.