O tânără și un tânăr s-au cunoscut atunci când au împlinit 18 ani , iar acum au de gând să se căsătorească, însă, un alt lucru a ieșit la iveală recent.
Shauna Gracey s-a născut la doar câteva ore distanță, dar și la câțiva metri distanță de soțul ei, Tom Maguire, care urma peste ani să-i devină soț.
Cei doi s-au născut în anul 1992, pe 22 decembrie.
O altă coincidență care îi leagă, este faptul că locuiau la câțiva kilometrii unul de celălalt până în ziua în care un prieten să le facă cunoștință, în Manchester.
Shauna a spus că îi place să împărtășească faptul că s-au născut la numai câțiva metri distanță. ”Cred că este așa de frumos că ne-am născut în aceeași zi și în același loc.
Îmi place să le spun oamenilor și să le văd reacțiile”, a scris Mirror