Managerul unui supermarket din Franţa a interzis accesul ţiganilor, scrie publicaţia Sud Ouest, citându-l pe unul dintre romii dintr-o tabără din apropiere de La Rochelle. Potrivit jurnaliştilor francezi, cei aproximativ 60 de ţigani din România trăiesc acolo încă din 2009 şi câteva luni bune nu au fost luaţi în seamă de autorităţi. Cu toate că nimeni nu a semnalat vreun incident legat de romii de la marginea oraşului, expulzarea lor ar putea avea loc în cursul acestei săptămâni, după ce o hotărâre judecătorească în acest sens a intrat în vigoare.
Jurnaliştii francezi prezintă condiţiile precare în care trăiesc romii: fără apă curentă sau electricitate, în rulote vechi şi înghesuite. Cu toate acestea, Petrică, unul dintre romii care locuiesc acolo, spune că este mult mai bine ca în România.
"Aţi putea trăi cu 200 de euro pe lună?"
?Acolo nu e loc de noi, nu este de muncă. Atunci când găsim de muncă, suntem plătiţi cu 200 euro pe lună. Aţi putea trăi cu 200 euro pe lună? întreabă Petrică, citat de publicaţia franceză. El explică şi cum trăiesc ţiganii în Franţa.
?Sunt asociaţii care ne ajută, cerşim. Uneori mai găsim şi de muncă la negru, dar asta nu ar trebui să spunem? povesteşte Petrică. El spune că nu au fost probleme de când trăieşte în Franţa, cu excepţia managerului de la magazinul Super U, care le interzice ţiganilor să intre.
Cât priveşte declaraţiile recente făcute de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, Petrică susţine că nu auzise discursul. Pus la curent cu ordinul privind închiderea a 300 de tabere în următoarele trei luni, acesta a replicat că "este rasism".
"Nu au dreptul! Suntem români, cetăţeni europeni. Pentru noi, Franţa înseamnă libertate, egalitate, fraternitate", a declarat Petrică.
Cu toate că romii din tabăra de la La Rochelle au actele în regulă, primăria a hotărât evacuarea lor, pentru că se află pe un domeniu public. Majoritatea se vor întoarce în România, cu ajutorul social oferit de autorităţile franceze: 153 euro pentru un adult şi 46 pentru un copil, însă, cel mai probabil, notează jurnaliştii francezi, vor reveni la scurtă vreme în Franţa.
Antena3.ro