Antena 3 CNN Externe Un spion canadian, acuzat că a vândut informaţii secrete obţinute de SUA, M.Britanie şi Australia

Un spion canadian, acuzat că a vândut informaţii secrete obţinute de SUA, M.Britanie şi Australia

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:32 25 Iul 2012 Modificat la 10:32 25 Iul 2012
Un spion canadian, acuzat că a vândut informaţii secrete obţinute de SUA, M.Britanie şi Australia
Foto: images.yourdictionary.com
Un ofiţer al marinei canadiene, arestat în ianuarie sub acuzaţia de spionaj, ar fi putut dezvălui "unei entităţi străine" informaţii confidenţiale obţinute de Statele Unite, Marea Britanie şi Australia, scrie AFP.

La scurt timp după ce ofiţerul a fost acuzat de spionaj, mai mulţi diplomaţi ruşi aflaţi la posturi în Canada au fost expulzaţi. Ministerul rus de Externe a dezminiţit orice legătură între cele două evenimente.

Potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, ofiţerul canadian ar fi vândut şi Moscovei informaţii obţinute prin interceptarea semnalelor de Statele Unite, Australia, Marea Britanie şi Noua Zeelandă.

Potrivit jurnaliştilor de la SMH, Jeffrey Paul Delisle a fost tema discuţiilor între oficiali de rang înalt australieni şi canadieni, dar a făcut şi obiectul unei reuniuni internaţionale secrete în Noua Zeelandă la începutul anului.

În Canada, Delisle este pasibil de o pedeapsă cu închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

×
Etichete: Canada ofiter spionaj
x close