Un şomer din Viena a recunoscut că a spart peste 300 de maşini începând din noiembrie 2010, informează Austrian Indepent.
Poliţia austriacă l-a reţinut pe bărbat, după ce acesta a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei parcări supra-etajate când încerca să spargă o maşină.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, admite că a furat 329 de sisteme de navigare prin satelit, telefoane şi alte obiecte de valoare din maşini parcate. El a reuşit să vândă majoritate electronicelor furate pe piaţa neagră sau la magazine specializate în comerţul de electronice second-hand.
Şomerul a declarat că a fost nevoit să recurgă la această soluţie din cauza datoriilor pe care le avea la bănci. Obiectele furate de acesta au fost evaluate la 90.000 de euro.