Antena 3 CNN Externe Un șofer român participant la protestul care a blocat Canada, detalii inedite din mijlocul manifestanților: "Așa ceva nu a existat până acum în această țară"

Un șofer român participant la protestul care a blocat Canada, detalii inedite din mijlocul manifestanților: "Așa ceva nu a existat până acum în această țară"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:00 09 Feb 2022 Modificat la 18:00 09 Feb 2022
hetrethj
Sursa foto: Facebook

Are însă o speranță ca lucrurile s-ar putea schimba odată cu ceea ce alți oameni ca și el, camionagii au numit  „Convoiul libertății”, protestul major care a blocat Canada și tinde să devină fenomen mondial.

„Ce să vă spun? Pe noi ne numește premierul canadian teroriști și minoritate marginală. Cu toate acestea, așa marginali, suntem mulți, și zilnic se alătură mișcării noastre din ce în ce mai mulți. Nu aș ști să vă spun câți suntem. Ce este extraordinar e faptul că ni se alătură civili, oameni care nu au nicio legătură cu noi, camionagiii. Probabil că s-au săturat și încep să ridice capul din pământ. Poate o să vă surprindă, dar, sunt polițiști care și-au dat demisia și ni s-au alăturat”, a spus Csaba Vizi, pentru Q Magazine.

Csaba este de părere că în Canada „se instaurează comunismul”, ceea ce nu e deloc o perspectivă îmbucurătoare mai ales pentru cineva care a venit dintr-o țară fostă comunistă pentru a căuta libertatea și democrația.

„Presa de aici este controlată. Nu spune adevărul, iar cei care o fac își asumă riscuri. S-a încercat minimalizarea acțiunii noastre, s-a încercat dezbinarea noastră. Iată că nu au reușit. Pe frigul ăsta, oamenii vin și ni se alătură. Gândiți-vă că sunt -25 de grade, dar le simțim ca și cum ar fi -35, din cauza vântului. Și cu toate acestea, nimeni nu renunță”, spune camionagiul român.

Csaba a redat ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când poliția a încercat să îi disperseze pe șoferii protestatari.

„Poliția ne-a atacat. Am încercat să ne protejăm, să ne apărăm. La un moment dat, un tânăr s-a oferit voluntar să petreacă noaptea veghindu-mă să mă pot odihni. A fost arestat a doua zi dimineață pentru că îmi aducea o canistră de motorină la camion, ca să pot sta la căldură.

Evident, motorina a fost confiscată. Nu am știut nimic de el câteva zile. Nici părinților nu li s-a spus nimic. I-au dat drumul astăzi după ce l-au pus să semneze că nu se va apropia de convoi la mai puțin 1,5 km. Acum așteaptă să ajungă în fața judecătorului. Nu știu dacă va fi acuzat de terorism, dar cu siguranță îi vor pune în cârcă o faptă gravă. Numele lui este Nicholaus Mann! Da, un bărbat! Un bărbat adevărat, curajos!", a mai spus românul.

×
x close