Antena 3 CNN Externe Un român şi un bulgar, reţinuţi la Auckland. Sunt suspectaţi de fraude cu carduri bancare

Un român şi un bulgar, reţinuţi la Auckland. Sunt suspectaţi de fraude cu carduri bancare

<1 minut de citit Publicat la 14:31 01 Mai 2012 Modificat la 14:31 01 Mai 2012
Un român şi un bulgar, reţinuţi la Auckland. Sunt suspectaţi de fraude cu carduri bancare
Foto: gawker.com
Un român şi un bulgar suspectaţi că urmează să comită fraude cu carduri bancare au fost reţinuţi pe aeroportul internaţional din Auckland, informează The Australian.
   
În urma unor informaţii primite de la autorităţile de imigraţie din Noua Zeelandă, vameşii au descoperit echipament electronic în bagajele unui român şi unui bulgar care ajunseseră pe aeroport cu un zbor dinspre Guangzhou.
   
"Bărbaţii nu au putut prezenta motive valide pentru sosirea lor în Noua Zeelandă", a declarat şeful serviciului de imigraţie, Steve McGill.
   
"Aceştia aveau cunoştinţe limitate despre Noua Zeelandă şi nu ştiau localizarea obiectivelor pe care ar fi intenţionat să le viziteze", a adăugat el.
   
Ţinând cont de acest lucru şi de informaţiile pe care le deţineau, autorităţile neozeelandeze au interzis intrarea celor doi bărbaţi în ţară, iar aceştia s-au întors în Guangzhou.
  

×
x close