Antena 3 CNN Externe Un român şi opt afgani, imigranţi clandestini, au fost salvaţi în Canalul Mânecii

Un român şi opt afgani, imigranţi clandestini, au fost salvaţi în Canalul Mânecii

<1 minut de citit Publicat la 23:21 28 Iun 2014 Modificat la 23:21 28 Iun 2014
canal.jpg
Nouă imigranţi clandestini, printre care şi un român, au fost salvaţi sâmbătă în Canalul Mânecii, după ce motorul bărcii gonflabile la bordul căreia se aflau s-a defectat, relatează AFP.

Ambarcaţiunea s-a defectat la distanţa de câţiva kilometri de coasta Marii Britanii, în apropiere de oraşul Dover.

"Nava plutea pe navele agitate, fiind în pericol din cauza unui vânt puternic", a declarat un oficial al serviciilor de salvare, Tony Hawkins.

Imigranţii au fost salvaţi în jurul orei 10.00 (12.00, ora României).

Un purtător de cuvânt al Border Force, autoritatea britanică însărcinată cu supravegherea frontierelor, a precizat că "un bărbat de naţionalitate română a fost arestat, iar opt cetăţeni afgani au fost plasaţi în detenţie".

×
Etichete: Canalul Manecii
x close