Antena 3 CNN Externe Un român şi-a dat foc la Roma, în semn de protest faţă de birocraţia italiană

Un român şi-a dat foc la Roma, în semn de protest faţă de birocraţia italiană

<1 minut de citit Publicat la 12:29 15 Mai 2009 Modificat la 12:29 15 Mai 2009
Un român şi-a dat foc la Roma, în semn de protest faţă de birocraţia italiană
Un român în vârstă de 41 de ani şi-a dat foc la Roma, în apropiere de monumentul Altare della Patria. Potrivit cotidianului Il Mesaggero, bărbatul a recurs la acest gest pentru a protesta faţă de birocraţia italiană, care nu i-a eliberat cartea d eidentitate şi alte documente necesare obţinerii pensiei de invaliditate.

?Sunt invalid şi nimeni nu mă angajează. Vreau egalitate în drepturi? a spus Stelian Bunzean, care a fost salvat de carabibierii italieni. Bărbatul a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri pentru arsuri, el aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.

?Sunt disperat. Am făcut-o pentru a face povestea mea cunoscută, dar data viitoare mă arunc de la balcon şi ma omor într-adevăr? a spus românul. El a mai povestit că se află de şapte ani în Italia şi că a suferit un accident în urmă cu un an, în timp ce se întorcea de la muncă. Potrivit declaraţiilor sale, omul a fost acroşat de o motocicletă în timp ce mergea pe stradă. În ciuda operaţiilor la care a fost supus, Bunzean a rămas cu o invaliditate la gambă.

Antena3.ro

×
Etichete: roman roma
x close