Un român stabilit în Canada a salvat de la moarte o femeie care a fost înjunghiată în magazinul în care acesta era angajat. În momentul agresiunii, românul în vârstă de 21 de ani, se afla în depozitul din spatele magazinului.
Alertat de ţipetele femeii, românul i-a sărit în ajutor, moment în care a fost şi el înjunghiat în piept. Din fericire, el a găsit puterea să sune la serviciul de urgenţă iar un echipaj a ajuns la locul incidentului în cel mai scurt timp.
?Sângele şiroia pe corpul femei. Aceasta avea o rană la gât. Mi-era teamă că nu va supravieţui?, a povestit românul care nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea din motive de siguranţă.
Potrivit colegilor acestuia, românul s-a stabilit în Canada în urmă cu doi ani, iar familia lui se află încă în România. Atât femeia cât şi românul sunt acum în afara oricărui pericol. Agresorul, un fost iubit al femeii, este încă în libertate.
Nu este prima oară când un român ajunge pe primele pagini ale publicaţiilor de peste ocean pentru faptele sale eroice. La sfârşitul lunii septembrie, un imigrant român din New York a devenit eroul oraşului, după ce a salvat un copil dintr-un bloc cuprins de flăcări. Horia Creţan n-a stat nici o clipă pe gânduri: s-a repezit pe scara de incendiu să-i ajute pe locatari.
În luna august, un alt român a fost în atenţia presei americane datorită faptelor sale eroice. El a salvat de la înec două femei şi doi copii. Dan Florin Peteanu a văzut cum o maşină s-a prăbuşit într-un pârâu şi, fără să stea pe gânduri, a sărit în ajutorul oamenilor. Incidentul s-a petrecut în statul american Kansas.
Antena3.ro