Un bărbat român de 55 de ani a fost arestat de Poliția din Roma, suspectat de comiterea unui omor și incendiere calificată. Incidentul a avut loc în iulie anul trecut, când un militar a descoperit un apartament în flăcări pe Appia Nuova. Victima, un alt român, fusese bătut crunt înainte de a muri în incendiu. Anchetatorii au descoperit că un conflict legat de plata chiriei ar fi stat la baza tragediei, potrivit un unui comunicat al Poliției de Stat din Italia.
Anchetatorii Poliției de Stat, la capătul unei anchete intense, dirijate de Procuratura din Roma, au executat o ordonanță de aplicare a măsurii preventive a arestului în penitenciar față de un român în vârstă de 55 de ani, deoarece este suspectat de comiterea infracțiunilor de omor și incendiere calificată.
Faptul pentru care a fost dispusă măsura datează de la începutul lunii iulie a anului trecut.
Un militar, aflat în afara serviciului, puțin după ora 21, a văzut fum ieșind dintr-un apartament de pe Appia Nuova și a dat alarma. Din locuința în flăcări au ieșit 2 bărbați de origine română, în timp ce un al treilea, tot de origine română, a fost găsit mort în camera în care se propagase incendiul.
Investigațiile, dirijate încă de la început de către PM ai Parchetului din Roma, au fost efectuate de către anchetatorii secției de poliție din Appio.
Primele constatări medico-legale au arătat că bărbatul fusese bătut crunt înainte de a muri din cauza inhalării fumului provenit din incendiu.
Atențiile anchetatorilor s-au concentrat asupra celor 2 români care au scăpat din incendiu, iar pe parcursul cercetărilor a reieșit că actualul suspect, în prezent în vârstă de 55 de ani, s-ar fi certat anterior cu victima pe probleme legate de plata chiriei. Confirmările au venit apoi din verificările hainelor purtate de suspect, pe care au fost găsite urme ale persoanei decedate, din examinarea apelurilor telefonice și dintr-o lungă serie de vizionări ale imaginilor de pe diverse camere de supraveghere video, care au infirmat teoria presupusului autor care, de mai multe ori, declarase că se află în altă parte.
După ce a alcătuit cadrul acuzator, Parchetul a solicitat și a obținut de la judecătorul pentru investigații preliminare emiterea unei ordonanțe împotriva bărbatului de 55 de ani prin care se dispune arestarea sa preventivă în închisoare; omorul și incendierea calificată sunt ipotezele de infracțiune contestate în ordonanță.
Ofițerii postului de poliție Appio, însărcinați de către Parchet cu punerea în aplicare a măsurii, l-au depistat pe bărbat și, după întocmirea actelor procedurale, l-au însoțit la Regina Coeli, la dispoziția Judecătoriei.