Antena 3 CNN Externe Un român de 18 ani din Italia a fost iertat de o judecătoare, după ce i-a auzit povestea: „N-am avut noroc, am dormit prin trenuri și am cerșit. În ziua aceea am cedat”

Un român de 18 ani din Italia a fost iertat de o judecătoare, după ce i-a auzit povestea: „N-am avut noroc, am dormit prin trenuri și am cerșit. În ziua aceea am cedat”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:43 27 Dec 2018 Modificat la 09:43 27 Dec 2018
o_1cvn9rauglun15a359lvqqo798.jpg
Foto: pixabay.com

O judecătoare din Bergamo, Italia, a făcut un gest impresionant pentru un tânăr de 18 ani din România.

Băiatul a fost prins în ajunul Crăciunului în timp ce încerca să jefuiască un bar.

Tânărul a fost adus apoi în faţa judecătoarei, pentru sentinţă.

El şi-a recunoscut fapta. „Am doar 18 ani, sunt departe de casă şi am venit în Italia ca să muncesc, să-mi fac un rost. Nu vreau ajutor de la tatăl meu, iar mama este în spital. Da, vorbesc perfect limba italiană, aşa că poate este singura mea şansă. N-am avut noroc. Am dormit prin trenuri şi am cerşit ca să pot mânca. În ziua aceea am cedat”, a spus tânărul.

Judecătoarea a decis anularea acuzaţiilor.

„De data aceasta te ajut, dar, dacă faci alte necazuri, te vei distruge de unul singur”, i-a spus magistratul, care i-a sugerat să revină acasă.

Sursa: bergamo.corriere.it

×
Etichete: judecatoare roman
x close