Antena 3 CNN Externe Un român a fost desemnat director al unuia dintre hotelurile lui Donald Trump

Un român a fost desemnat director al unuia dintre hotelurile lui Donald Trump

<1 minut de citit Publicat la 22:46 25 Ian 2018 Modificat la 22:46 25 Ian 2018
o_1c4nh3ft51dtupnjl5vboe5gn8.jpg
Foto: Facebook/Donald J. Trump

Trump International Hotel & Tower Chicago are de acum un director român. Este vorba despre Gabriel Constantin, expert în managementul hotelier, care este stabilit în Statele Unite încă din 2002.

Înainte de a se ocupa de afacerea președintelui american din Chicago, Constantin a servit ca manager în cadrul Trump Hotels din Washington D.C. Hotelul din Trump Tower, pe care românul nostru o administrează acum, a fost deschis în toamna lui 2006, fiind un reper în industria hotelieră care oferă servicii de lux.

După ce a obținut diploma de licență în domeniul finanțelor și managementului la Universitatea Ecologică din București, a plecat în străinătate, în Marea Britanie, iar din 2002, în Statele Unite.

Peste ocean, Constantin a lucrat în rețeaua InterContinental Hotels Group, devenind apoi director de operațiuni pentru The Ritz-Carlton din Philadelphia, scrie hotel-online.com.

×
x close