Serviciile de protecţie civilă din mai multe oraşe ale Bulgariei au primit numeroase semnalări cu privire la pagube provocate de cutremur. Cele mai serioase avarii s-au înregistrat în oraşul Pernik, situat la doar 9 kilometri de epicentru, unde zidurile mai multor apartamente şi case sunt fisurate.
Potrivit agenţiilor de presă bulgare, numeroşi locuitori ai Sofiei au ieşit pe străzi, cuprinşi de panică. La fel s-a întâmplat şi la Stara Zagora, Blagoevgrad şi în alte oraşe.
Seismul a fost urmat, la foarte scurt timp, de două replici aproape la fel de puternice. O altă replică importantă s-a înregistrat o oră şi jumătate mai târziu. Cutremurul a fost resimţit, de asemenea, în partea de vest a Serbiei şi Macedoniei.