Din
cele 12 companii înfiinţate de CIA după atentatele din 2001,
10 au fost desfiinţate deoarece s-a tras concluzia că erau
ineficient concepute şi poziţionate. Înfiinţarea acestor
companii în Europa şi în alte zone făcea parte dintr-un
program de colectare a informaţiilor privind terorismul în
străinătate şi a costat mai multe sute de milioane de dolari. Ele
erau pionii de bază ai unui plan de sporire a numărului de ofiţeri
trimişi în străinătate sub acoperirea unor angajaţi ai
băncilor, firmelor de consultanţă sau altor companii care, în
aparenţă, nu au nici o legătură cu administraţia
americană.
Falsele companii au fost instalate departe de
enclavele musulmane din Europa şi de alte ţinte. Dimensiunile lor
au generat temeri potrivit cărora o singură greşeală ar fi
dezvăluit identitatea mai multor agenţi. Şi, având în
vedere că oamenii de afaceri care călătoresc nu intră de obicei
în contact cu al-Qaida sau alţi adversari prioritari,
acoperirea lor nu a funcţionat, au explicat oficialii
americani.
Antena3.ro