Ionel Bâgea este paroh al unei biserici dintr-o localitate din Republica Moldova. El a încercat să intre în Republica Moldova în ajunul Paştelui, pentru a oficia slujba religioasă, dar nu i s-a permis pentru că nu avea viză. Preotul a contestat la Curtea de Apel Chişinău această interdicţie, care a pronunţat hotărârea prin care a obligat Serviciul Grăniceri să nu pună piedici la intrarea în Republica Moldova a cetăţeanului român.
Avocatul acestuia, Alexandru Postică a explicat că parlamentul moldovean a adoptat în anul 2006 o lege, care prevede abolirea regimului de vize pentru cetăţenii statelor membre ale UE. Pe de altă parte, guvernul a decis la 8 aprilie 2009 introducerea regimului de vize pentru cetăţenii români. ?Este vorba despre două acte care se contrazic, dar legea este superioară hotărârii de guvern?, a explicat Postică, menţionând că în prezent este în vigoare şi un acord dintre România şi Republica Moldova, prin care cetăţenii români pot trece Prutul fără vize.
În pofida hotărârii instanţei de judecată, grănicerii moldoveni i-au interzis vineri seara preotului român să intre în Republica Moldova. Bâgea a declarat că a prezentat grănicerilor hotărârea instanţei, dar oricum nu a fost lăsat să treacă hotarul.
Acum o săptămână şi juristul Nicolae Roşca, vicepreşedinte al Mişcării Acţiunea Europeană afirma că cetăţenii români pot ataca în instanţele judiciare hotărârea guvernului de la Chişinău de a introduce regimul de vize pentru români, deoarece aceasta contravine legislaţiei moldoveneşti.
Orice cetăţean român care este întors de la graniţa cu Republica Moldova deoarece i se cere viză poate face procură pe numele unui avocat din Republica Moldova şi ataca statul în judecată, deoarece guvernul nu avea dreptul să instituie regimul de vize pentru cetăţenii români, a declarat Nicolae Roşca.
Chişinăul a introdus regimul de vize pentru români începând din data de 9 aprilie, acuzând că mai mulţi cetăţeni ai României au luat parte la acţiunile de protest din 7 aprilie.
Agerpres