Cronologia evenimentelor
09 decembrie 2011
UPDATE 05:40 Ucigaşul s-a făcut nevăzut iar administraţia universităţii a declanşat un sistem de avertizare instalat după masacrul din 2007. Campusul a fost închis iar studenţii şi profesorii au fost rugaţi să rămână în clădiri.
La locul atacului s-au concentrat importante forţe de poliţie, inclusiv din unităţile speciale. După câteva ore, cadavrul suspectului a fost găsit cu o armă alături. O sursă din forţele legii a confirmat, sub acoperirea anonimatului, că al doilea cadavru era, într-adevăr, al ucigaşului.
08 decembrie 2011
UPDATE 00:11. Descriind moartea celei de-a doua persoane, autorităţile au spus în cadrul unei conferinţe de presă că un ofiţer de poliţie care investiga moartea colegului său a văzut o "persoană suspectă" în parcarea campusului, dar când s-a apropiat de locul în care era bărbatul, acesta era mort din cauza unei răni cauzate prin împuşcare.
Poliţia a refuzat să comenteze dacă persoana s-a împuşcat singură, dar un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat reporterilor că ofiţerii nu l-au împuşcat.
Poliţiştii nu au comentat nici dacă a doua persoană decedată este aceeaşi cu cea care l-a ucis pe colegul lor.
UPDATE 23:45. Atacatorul de la Universitatea Virginia Tech se pare că a fost găsit mort, iar o armă ar fi fost găsită lângă cadavrul celei de-a doua victime, au declarat oficialii instituţiei americane, citaţi de NBC.
Potrivit reprezentanţilor poliţiei locale, orice fel de ameninţare a fost înlăturată însă nu pot fi date detalii despre ancheta care este în desfăşurare.
Totul s-a declanşat în momentul în care un poliţist al campusului a oprit o maşină la un semafor. Imediat după ce a oprit maşina, ofiţerul a fost împuşcat de o a treia persoană, care nu s-ar fi aflat în autoturism, potrivit reprezentantului poliţiei din statul Virginia. Acesta a adăugat că o armă a fost găsită, dar nu poate dezvălui locul în care a fost descoperită şi nici calibrul acesteia.
UPDATE 22:00. Oficialii Universităţii Virginia Tech vor susţine o conferinţă de presă la ora 16:30, ora locală (23:30 - ora României), informează College Times. Atacatorul nu a fost reţinut încă, dar mai mulţi bărbaţi din campus, care se potrivesc descrierii suspectului, sunt căutaţi de poliţişti.
Examenele programate pentru ziua de vineri au fost amânate pentru o dată care încă nu a fost anunţată.
Potrivit oficialilor universităţii, incidentul de la Virginia Tech ar putea avea legătură cu un jaf care a avut loc în apropierea campusului, în aceeaşi zi.
UPDATE 21:55. O a doua persoană a murit în urma focurilor trase de un suspect neidentificat încă în campusul Universităţii americane Virginia Tech, informează WNEM TV. Campusul universităţii este închis.
UPDATE 20:50. Poliţiştii încearcă prinderea suspectului care a deschis focul în Universitatea Virginia Tech din SUA, potrivit Collegiate Times, cotidianul instituţiei de învăţământ. Acţiunea are loc, la această oră, în clădirea Facultăţii de Arte.
Al doilea atac armat la Virginia Tech
32 de oameni au fost împuşcaţi mortal, în 2007, în campusul Universităţii Virginia Tech de către Cho Seung-Hui, un student de origine sud-coreeană, în vârstă de 23 de ani. Atunci, un profesor român, Liviu Librescu, a plătit cu viaţa încercând să-şi salveze studenţii, în timpul tragediei de la Universitatea din Virginia.