Antena 3 CNN Externe Un pictor a fost condamnat la 9 ani de închisoare, după ce a participat la revoltele anti-migranți din Anglia. Ce a făcut bărbatul

Un pictor a fost condamnat la 9 ani de închisoare, după ce a participat la revoltele anti-migranți din Anglia. Ce a făcut bărbatul

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:08 06 Sep 2024 Modificat la 18:08 06 Sep 2024
protest anti migranti anglia
Protest anti-migranți în Anglia, 7 august 2024. Sursa foto: Getty Images

Un judecător britanic l-a condamnat vineri pe un bărbat la nouă ani de închisoare pentru implicarea sa în revoltele anti-migranţi şi islamofobe care au zguduit nordul Angliei în luna august, pedeapsa cea mai mare pronunţată până în prezent, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Thomas Birley, pictor decorator de profesie, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru că a participat la un incendiu criminal cu intenţia de a pune în pericol viaţa altcuiva.

Bărbatul de 27 de ani a fost filmat în timp ce punea lemne la un foc în care ardea o pubelă. Aceasta fusese plasată în faţa ieşirii de urgenţă dintr-un hotel care adăpostea migranţi în oraşul Rotherham, din nord-estul Angliei. De asemenea, el a fost filmat în timp ce arunca cu proiectile în poliţie în timpul violenţelor.

În alte imagini bărbatul poate fi văzut agitând un baston de poliţie în timpul acestor ciocniri, în care au fost răniţi 64 de poliţişti, trei cai şi un câine.

Foarte zguduiţi, membrii personalului hotelului au declarat tribunalului că au crezut că vor muri.

Potrivit judecătorului, cazul lui Thomas Birley este "incontestabil" unul dintre cele mai grave în ceea ce priveşte violenţele din oraş.

Sute de persoane au fost inculpate în urma revoltelor care au izbucnit în Anglia şi în Irlanda de Nord după ce trei tinere au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Southport, în nord-vestul Angliei, pe 29 iulie.

Pe 5 septembrie, peste 200 de condamnări au fost deja pronunţate, aproape numai la închisoare cu executare. În total, 193 din cele 202 persoane condamnate au primit pedepse privative de libertate, potrivit unui bilanţ al agenţiei de ştiri britanice PA.

×
x close