Caz şocant în Statele Unite. Un medic pediatru este acuzat că a agresat sexual peste 100 copii, într-un interval de peste zece ani. Ar putea fi cel mai grav caz de pedofilie înregistrat vreodată în SUA.
Potrivit actului de acuzare, medicul pediatru Earl Bradley ar fi agresat sexual 102 fete şi un băiat, din 1998 încoace, toţi pacienţi ai cabinetului său medical.
Din cabinetul medicului au fost confiscate casete ce conţin peste 13 ore de înregistrări video ale agresiunilor sexule. Procurorii au formulat 471 de capete de acuzare împotriva pediatrului.
Ancheta a început anul trecut în decembrie, după ce o fetiţă de doi ani i-a spus mamei sale că doctorul ?a rănit-o? când a dus-o într-o cameră aflată la subsolul cabinetului medical.
Procurorul din Delaware, Beau Biden, fiul vicepreşedintelui Joe Biden, a spus ca ancheta continuă şi că ar putea fi descoperite şi alte cazuri. Autorităţile au trimis mii de scrisori pacienţilor lui Bradley.
Acum, medicul Earl Bradley se află în detenţie iar cauţiunea a fost fixată la 2,5 milioane de dolari.
Dacă va fi condamnat, medicul îşi va petrece restul zilelor după gratii, fără posibilitatea de a fi vreodată eliberat condiţionat.
Antena 3