Antena 3 CNN Externe Un pasager a adus avionul la sol, după ce pilotul a murit în timpul zborului

Un pasager a adus avionul la sol, după ce pilotul a murit în timpul zborului

<1 minut de citit Publicat la 10:21 14 Apr 2009 Modificat la 10:21 14 Apr 2009
Un pasager a adus avionul la sol, după ce pilotul a murit în timpul zborului
Pasagerul unui avion din Statele Unite a reuşit să salveze viaţa a patru persoane, după ce pilotul aparatului de zbor a decedat. Acesta a preluat comanda avionului şi a reuşit să aterizeze în siguranţă pe aeroportul internaţional din Florida, anunţă nytimes.com.

Potrivit oficialilor Administraţiei Federale Aviatice, pilotul a murit în timpul zborului, imediat după ce a decolat de pe aeroportul din Marco Island.

În momentul în care pilotul a murit, avionul se afla la o altitudine de aproximativ 3.000 de metri.

Pasagerul care a preluat comanda aparatului de zbor era posesorului unui permis de zbor de mai bine de 20 de ani.Însă, permisul acestuia era valabil pe aparatele de zbor de dimensiuni mici.

Acesta a primit indicaţii de la controlorul de trafic al aeroportului pe care a aterizat. Avionul a cărui destinaţie era localitatea Jackson din Mississippi, a fost adus cu bine la sol. Nici unul dintre pasageri nu a fost rănit.

Antena3.ro

×
x close