Un incendiu încă activ a devastat 1.400 de hectare din regiunea Valencia (estul Spaniei), afectând mai ales un parc natural şi obligând armata să intervină, au anunţat marţi autorităţile regionale citate de AFP.
Focul s-a declanşat luni după-amiaza din motive încă necunoscute la Artana, comuna provinciei Castellon, şi s-a propagat cu rapiditate, a explicat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă regioanle. Incendiul afectează trei comune, dar nu s-a răspândit în zonele locuite, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit serviciilor de urgenţă, focul, care a ars o mie de hectare de vegetaţie în prima parte a zilei, a devastat alte 400 de hectare după-amiaza, reprezentând suprafaţa totală a Central Park din New York (340 de hectare).
Luni seara, incendiul a ajuns în parcul natural Sierra d'Espadan, al doilea ca mărime din regiune, pe suprafaţa căruia se întinde o pădure de stejari - habitatul natural al multor animale de pradă, precum vulpile şi o specie ameninţate de lilieci.
Peste 300 de oameni, între care 130 de militari, asistaţi de 27 de avioane şi elicoptere, au fost mobilizaţi pentru a stăvili focul ale cărui flăcări au devastat deocamdată doar zonele periferice.A