Antena 3 CNN Externe Un nou pachet cu cocaină a fost găsit în largul coastelor bulgare ale Mării Negre. Plutea ataşat de o vestă de salvare

Un nou pachet cu cocaină a fost găsit în largul coastelor bulgare ale Mării Negre. Plutea ataşat de o vestă de salvare

o_1d8lj1608avq13d1nri18t56r18.jpg
Foto: Poliția Română - DIICOT
de S.T.    |    17 Apr 2019   •   15:07

Autorităţile bulgare au anunţat miercuri găsirea unui nou pachet cu cocaină în largul coastelor bulgare ale Mării Negre, informează BTA.

Pachetul, al treilea în zece zile, a fost descoperit marţi seara de o patrulă a poliţiei de frontieră, plutind ataşat de o vestă de salvare, în apropiere de Kaliakra, în nordul litoralului bulgar, a precizat procuratura locală, citată de postul naţional de radio.

Înăuntru se aflau 16 pungi de câte 1,1 kilograme de cocaină.

Experţii încearcă acum să stabilească dacă drogul provine din acelaşi lot cu cel găsit mai devreme în aprilie, mai întâi în largul localităţii Tiulenovo, acum şase zile, iar a doua zi în dreptul staţiunii Sunny Day.

Captura de la Tiulenovo a fost de 170 de kilograme, iar cea de la Sunny Day de puţin peste 25. În amândouă situaţiile a fost vorba de cocaină de cea mai mare puritate, potrivit experţilor.

Autorităţile au lansat o anchetă în acest caz, menţionează BTA.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: pachet cocaina Bulgaria Marea Neagrã
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close