Un nou muzeu al îngheţatei s-a deschis în apropiere de Bologna, oferind vizitatorilor şansa de a cunoaşte istoria unui dintre cele mai apreciate deserturi din lume.
Investiţia în acest proiect s-a ridicat la suma de 1,5 milioane de euro, iar muzeul este situat la sediul Carpigiani, unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de maşini de îngheţată.
Creată în anii '40 de doi frati, societatea Carpigiani are acum filiale în China, Spania şi Statele Unite, cu peste 400 de angajaţi în întreaga lume.
Ideea unui muzeu al "gelato"-ului italian exista de mai mult timp, iar la realizarea ei a participat Fundaţia Bruto şi Poerio Carpigiani, care a finanţat proiectul.
„Am creat primul muzeu din lume care spune istoria completă şi explică cultura a ceea ce noi numim gelato”, a declarat Valentina Righi, vicepreşedintele fundaţiei, pentru Guardian.
Muzeul se află amplasat la mică distanţă de Bologna, în comuna Anzola dell'Emilia, o regiune care a oferit lumii maşinile Lamborghini sau motocicletele Ducati şi unde sunt găzduiţi mulţi dintre studenţii de la Universitatea Gelato, locul în care oameni din întreaga lume vin pentru a dobândi cunoştintele necesare preparării adevăratei îngheţate italiene, folosite apoi la deschiderea propriei gelateri.
Vizitatorii vor avea parte de un tur animat, care îi va purta din secolul XI arab până în secolul XX, perioada pe care se concentrează muzeul.
O atenţie deosebită este acordată secolului XVI, atunci când a apărut îngheţata aşa cum este cunoscută în prezent, după cum a explicat Luciana Polliotti, curatorul muzeului.
Aceasta a povestit că rădăcinile gelato-ului coboară până la Casa de Medici, cea mai cunoscută familie din Florenţa, inventatorul fiind Cosimo Ruggieri, un apropiat al Caterinei de Medici, cea care a devenit soţia lui Henric al II-lea al Franţei.
De asemenea, pe mai multre ecrane vor rula interviuri cu veterani care au lucrat de-a lungul vieţii lor în această industrie, aceştia povestind felul în care s-a dezvoltat în secolul XX cultura îngheţatei.
Nu lipsesc imaginile de arhivă, de la fotografii care surprind procesul preparării îngheţatei, până la diverse campanii publicitare, şi nici gelateriile ambulante folosite în trecut.
Turul se încheie cu o vizită în zona de degustare, acolo unde instructorii de la Universitatea Gelato realizează versiunile moderne ale îngheţatei din secolul XIX.
Pentru 3 euro, vizitatorii post gusta din dferitele tipuri de gelato, iar pentru 10 euro pot chiar să-şi creeze propria îngheţată.