United Airlines este acum în centrul unei noi dispute. Compania şi-a prezentat public scuze, calificând incidentul prin care o femeie a ajuns în San Francisco, în loc să aterizeze la Paris, drept inacceptabil.
Lucie Bahetoukilae nu vorbeşte engleza și a fost indrumată greşit chiar de angajaţii United Airlines spre un alt zbor.
Femeia a prezentat biletul la îmbarcare, iar după ce acesta a fost scanat a urcat în avion şi a vrut să îşi ocupe locul rezervat: 22C. Cum scaunul era ocupat deja stewardesa i-a verificat tichetul şi i-a repartizat alt alt loc, fără să o întrebe nimic.
Femeia nu a realizat niciun moment că United Airlines a schimbat poarta de îmbarcare spre Paris în ultima clipă. Angajaţii nu făcut anunţul în limba franceză şi nici nu i-au trimis vreo notificare prin prin e-mail.
Deci, în loc să ajungă de la Newark la Paris, un zbor de 7 ore, Lucie Bahetoukilae a zburat în direcţia greşită, spre San Francisco. Acolo, după 11 ore alte ore petrecute în aeroport, a reuşit să primească un loc într-o cursă spre Franţa. "Coşmarul" s-a terminat după 28 de ore.
Compania aeriană şi-a recunoscut vina şi a numit incidentul, pentru care a acceptat un proces confidenţial, "un eşec oribil".