Un militar român a fost rănit, marţi, în timp ce efectua o misiune în provincia afgană Zabul, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
Incidentul a avut loc în cursul orei 15.00, când caporalul Cătălin-Cristian Olteanu din batalionul 495 Manevră a fost rănit în urma deflagraţiei unui dispozitiv eploziv improvizat.
Militarul român a fost transportat în spitalul din Baza Lagman, fiind ulterior adus la spitalul militar din Kandahar. Starea lui este stabilă.