Fondul de hedging condus de Paulson, cu active de 18 miliarde de dolari, a invitat posibili clienţi la un eveniment programat pentru 24 aprilie, la birourile din New York ale firmei de investiţii, unde miliardarul va prezenta Paulson Partners Premium LP Fund, descris ca "un fond pentru investitori care vor să-şi reducă taxele pe venit".
"Pare să fie mai concentrat pe evitarea taxelor pe venit decât pe generarea de venituri pentru investitori. Creează miliardarilor o reputaţie proastă", a declarat Brad Alford, şef la Alpha Capital Management, care administrează un fond specializat pe investiţii în fondurile de hedging.
Paulson a devenit miliardar în 2007, după ce a mizat puternic pe prăbuşirea pieţei imobiliare subprime din SUA. Investitorul a luat în calcul în martie mutarea în Puerto Rico pentru a profita de o nouă lege favorabilă privind taxele, însă în cele din urmă a renunţat la idee.
Miliardarul încearcă să-şi revină după doi ani de pierderi pe anumite strategii de investiţii.