Reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) au informat, miercuri, printr-un comunicat remis presei, că "pe data de 29 ianuarie 2015, în timp ce se întorceau la nava Balsa sub pavilion Marshall Island aflată în portul Penang din Malaezia, comandantul și ofițerul mecanic 1 au fost accidentați de către o mașină de transport marfă din interiorul portului".
În urma accidentului, comandantul, de 37 de ani, a suferit o hemoragie internă și a murit în noaptea de marți spre miercuri, iar ofițerul mecanic, în vârstă de 34 de ani, cu multiple fracturi și leziuni, fiind în afara pericolului de a-și pierde viața.
"Reprezentanții familiilor (soțiile) sunt deja în drum spre locul accidentului, asigurându-se transport și cazare de către companie", conform SLN.
Conducerea sindicatului a menționat că echipajul vaporului pe care lucrau cei doi constănțeni beneficiază de contracte de muncă sub standard ITF.
"Nava este acoperită de contracte standard ITF. În momentul accidentului au fost contactate familiile și sindicatul de către reprezentanții companiei. Acest accident intră sub incidența contractului ITF și navigatorul accidentat, precum și familia îndoliată vor beneficia de toate prevederile contractuale în acest caz (concedii de boală, cheltuieli medicale, compensații pentru invaliditate permanentă etc, precum și cheltuieli cu înmormântarea, compensație de deces pentru urmașul direct cât și pentru copii minori", au informat reprezentanții SLN.
Corpul neînsuflețit va fi repatriat după efectuarea autopsiei și obținerea avizelor de repatriere. Ofițerul mecanic va fi repatriat atunci când starea sa de sănătate va permite transportarea în România.