Ţinta a fost doborâtă de la aproximativ 1.000 de metri, chiar în momentul în care se pregătea să îi ucidă cu un cuţit pe un bărbat şi fiul său de opt ani.
Cei doi, musulmani Shia, refuzaseră să se lepede de credinţa lor.
Echipa de doi membri ai SAS, lunetist şi observator, s-a aflat în apropierea satului în care a avut loc procesul sumar al "necredincioşilor" şi iniţial s-a cerut o lovitură aeriană, alternativă abandonată din cauza civililor masaţi în zonă.
Potrivit rapoartelor, până să fie ucis, călăul executase deja mai multe persoane.
Totul s-a petrecut în Siria, undeva în luna iulie.