Antena 3 CNN Externe Un jurnalist indian a aruncat cu pantofii în ministrul de Interne (VIDEO)

Un jurnalist indian a aruncat cu pantofii în ministrul de Interne (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 15:53 07 Apr 2009 Modificat la 15:53 07 Apr 2009
Un jurnalist indian a aruncat cu pantofii în ministrul de Interne (VIDEO)
Gestul jurnalistului irakian care a aruncat cu pantofii în Bush continuă să aibă urmări. Marţi, un jurnalist indian, de religie sikh, a urmat exemplul acestuia şi a aruncat cu un pantof în ministrul de Interne. Totuşi, pantoful nu şi-a atins ţinta, anunţă AFP.

Ministrul a dovedit că are reflexe de invidiat, aplecându-se uşor şi reuşind să evite pantoful. În timpul incidentului, ministrul Palaniappan Chidambaram susţinea o conferinţă de presă despre terorism.

Ministrul a zâmbit şi a cerut auditoriului să îşi păstreze calmul. Jurnalistul a fost escortat de doi ofiţeri de pază afară din încăpere.

Incidentul s-a petrecut imediat după ce reporterul i-a adresat o întrebare ministrului de Interne despre presupusa implicare a oficialilor acestei formaţiuini politice în masacrarea a mii de indieni de religie sikh în 1984, de către hinduşi.

Un incident similar s-a petrecut în urmă cu câteva luni, în Bagdad. Preşedintele Bush a fost ţinta pantofilor unui reporter localnic care a dorit să-şi manifeste ura şi dispreţul faţă de americani. "Uite un cadou de la irakieni. Este sărutul meu de rămas bun, câine! Iar asta e de la văduvele, orfanii şi oamenii omorâţi din Irak!" a strigat reporterul în momentul în care a aruncat cu pantofii înspre preşedintele american.



Antena3.ro

×
x close