Antena 3 CNN Externe Un jurnalist britanic care relata despre războiul din Ucraina a murit la 32 de ani după un infarct suspect

Un jurnalist britanic care relata despre războiul din Ucraina a murit la 32 de ani după un infarct suspect

A.I.
2 minute de citit Publicat la 19:33 12 Sep 2024 Modificat la 20:52 12 Sep 2024
Imaginea lui David Knowles
Poliția antiteroristă din Marea Britanie asistă autoritățile din Gibraltar în cazul morții jurnalistului David Knowles. Sursă foto: X@stbrideschurch ·

Ofițeri din cadrul poliței antiteroriste a Regatului Unit asistă ancheta declanșată după moartea unui jurnalist britanic în Gibraltar, teritoriu britanic situat în sudul peninsulei iberice, relatează The Guardian.

Jurnalistul David Knowles a murit duminică, în timp ce se afla în vacanță, în urma unui aparent un stop cardiac.

În vârstă de 32 de ani, Knowles lucra pentru publicația The Telegraph din 2020 și se ocupa de producția "Ucraina: Ultimul podcast".

Poliția regală din Gibraltar, RGP, a confirmat, joi, că a înaintat o cerere pentru "asistență de specialitate" către poliția din Marea Britanie.

"În urma cererii RGP, detectivi din cadrul poliției antiteroriste din Regatul Unit au fost desemnați să ofere sprijin anchetei, în baza capacității și experienței lor în investigații internaționale”, a precizat RGP.

La rândul său, poliția britanică a comunicat că fost primită o cerere din partea poliției regale din Gibraltar pentru a ajuta la anchetă, dar că investigația este condusă de autoritățile locale.

O autopsie a cadavrului jurnalistului urma să fie efectuată joi.

Familia jurnalistului a declarat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că nu dorește să comunice public în timp ce autoritățile își continuă investigațiile și că solicită "respectarea intimității".

În Gibraltar, o reuniune a organismului însărcinat cu securitatea și urgențele civile a decis, joi, că nu există niciun motiv pentru a crește nivelul de amenințare teroristă.

Tot joi, deputatul laburist și noul președinte al Comisiei pentru Justiție, Andy Slaughter, i-a adus un omagiu în parlament jurnalistului decedat, solicitând o dezbatere privind importanța jurnalismului de investigație și de interes public.

Moscova dă în urmărire jurnaliști care au relatat de pe teren ofensiva Ucrainei în Kursk

Ministerul de Interne al Rusiei a dat, joi, în urmărire mai mulți jurnaliști străini care au trecut granița dinspre Ucraina în provincia rusă Kursk şi au transmis de acolo reportaje despre ofensiva ucraineană lansată de Kiev în data de 6 august, relatează Agerpres, citând agenția EFE.

Măsura urmăririi se referă la șapte jurnaliști ai CNN, Deutsche Welle, RAI și ai presei ucrainene. Anterior, autoritățile ruse au deschis dosare penale împotriva acestora pentru trecere ilegală a frontierei.

Rusia, care în iunie a blocat accesul la 81 de site-uri ale presei europene, i-a convocat luna trecută la Ministerul de Externe pe ambasadorul Italiei și pe însărcinatul cu afaceri al SUA pentru a protesta împotriva intrării jurnaliștilor acestor țări în regiunea Kursk.

Tot joi, armata rusă a revendicat recucerirea a 10 localități capturate de trupele ucrainene în regiunea de graniță în primele săptămâni ale ofensivei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat, la rândul său, că Rusia a lansat o operațiune contraofensivă în Kursk.

×
x close