Mai exact, s-a folosit de cunoștințele sale din interiorul industriei, fiind angajat al gigantului editorial Simon & Schuster din Londra.
Bernardini, în vârstă de 30 de ani, a pledat vinovat la New York pentru fraudă electronică. Nu s-a constatat că manuscrisele ar fi fost difuzate pe internet și nici nu s-a cerut vreo răscumpărare.
Condamnarea lui Bernardini, care a fost arestat de FBI în ianuarie anul trecut, pare să explice un mister care a nedumerit ani de zile lumea literară, Margaret Atwood, Ian McEwan și Sally Rooney fiind printre romancierii vizați, notează BBC, citat de Mediafax.
Procurorii au declarat că acesta a înregistrat peste 160 de domenii de internet false începând din 2016.
Agenți, editori și jurați ai Premiului Booker au căzut cu toții victime ale escrocheriilor de phishing de la adrese de e-mail cu aspect oficial ușor modificate, solicitând manuscrise ale unor lucrări ale unor autori, inclusiv ale câștigătoarei Booker Margaret Atwood.
Într-un interviu acordat publicației The Bookseller în 2019, Atwood a confirmat că au existat "eforturi concertate de a fura manuscrisul" cărții sale The Testaments înainte de a fi lansată.
"Au existat o mulțime de e-mailuri false de la oameni care încercau să fure chiar și doar trei pagini, orice", a precizat ea.
Deși italianul a lucrat la Simon & Schuster, nu s-a sugerat că editura ar fi vinovată și nu a fost numită în documentele legale.
Bernardini va fi condamnat în luna aprilie. El riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.