Un spărgător recidivist francez, Redoine Faïd, a evadat duminică, cu un elicopter, din Închisoarea Seine-et-Marne, în care era încarcerat, într-o operaţiune ”de câteva minute” care nu s-a soldat cu răniţi şi în care nu au fost luaţi ostatici, a declarat administraţia penticenciarelor pentru AFP.
O sursă apropiată dosarului a precizat că evadarea a avut loc ”cu un elicopter, cu trei complici”.
Poliţia Judiciară a fost sesizată, iar ”toate mijloacele sunt mobilizate în vederea localizării fugitivului”, a declarat o sursă de la Ministerul de Interne.
Redouane Faïd, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat în apel, în aprilie, la 25 de ani de închisoare în urma unui jaf ratat în Val-de-Marne, soldat, în 2010, cu moartea poliţistei Aurélie Fouquet, potrivit news.ro.