Portalul a fost închis după ce un hacker român, sub pseudonimul TinKode, a anunţat într-o postare pe propriul blog că a pătruns vineri seara în site-ul Forţelor navale regale britanice.
Cazul pune într-o situaţie delicată Guvernul britanic, după ce acesta a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că operaţiunile de contracarare a atacurilor cibernetice sunt prioritare.
Hackerului român a primit pe blog zeci de mesaje de felicitare de la alţi pasionaţi ai Internetului.
Autorităţile de la Forţele navale regale britanice au confirmat că site-ul a fost suspendat din cauza pătrunderii în sistem a unui hacker.
"Putem confirma că a existat un atac împotriva site-ului Internet. Nu au existat daune semnificative, dar, din precauţie, site-ul a fost suspendat", a declarat un purtător de cuvânt.