Antena 3 CNN Externe Un fost ministru libanez a fost ucis într-o puternică explozie în Beirut

Un fost ministru libanez a fost ucis într-o puternică explozie în Beirut

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:18 27 Dec 2013 Modificat la 11:18 27 Dec 2013
Un fost ministru libanez a fost ucis într-o puternică explozie în Beirut
Mohammed Shattah, un fost ministru al Finanţelor din Liban, se numără printre victimele unei puternice explozii produse vineri în Beirut.

Potrivit oficialilor citaţi de presa internaţională, cel puţin cinci persoane au fost ucise şi late 21 rănite în atentatul cu maşină-capcană.

Shattah, consilier al fostului premier libanez Saad Hariri şi fost ambasador al libanului în SUA, se află printre persoanele care şi-au pierdut viaţa în urma exploziei.

De asemenea, garda de corp a lui Saad Hariri a fost ucisă.

Până la acest moment, nimeni nu a revendicat atacul produs la câteva sute de metri de sediul guvernului şi de clădirea parlamentului.

Mai multe trupe şi ambulanţe au fost trimise în zonă.

Potrivit Reuters, Shattah se îndrepta spre casa lui Saad Hariri, absent din ţară, unde urma să aibă loc o reuniune a coaliţiei ''14 Martie'', ostilă regimului lui Bashar al Assad şi care sprijină opoziţia siriană.

Beirutul a fost afectat de o serie de atentate începând din această vară, vizând fieful mişcării şiite Hezbollah.

×
x close