Înfrângerile suferite de jihadişti în Siria şi Irak i-ar putea determina pe aceştia să-şi intensifice acţiunile teroriste în Europa, chiar dacă le va fi mai greu să le coordoneze odată cu pierderea poziţiilor în Orientul Mijlociu, a menţionat într-un interviu acordat publicaţiei El Pais expertul francez în probleme islamice, Gilles Kepel.
El estimează că în prezent aproximativ 700 de francezi sau persoane rezidente în Franţa luptă alături de jihadişti în Siria şi Irak, iar aceştia odată reveniţi în Europa vor putea forma, alături de alţi adepţi ai islamului radical, un fel de al doilea front al jihadiştilor.
În opinia expertului francez, autor al cărţii „Terreur dans l'Hexagone” (Teroare în Hexagon), încarcerarea unor asemenea indivizi nu este o soluţie, întrucât închisoarea a devenit „noua moschee pentru recrutarea” islamiştilor radicali.
Comentând pe marginea atentatelor comise în Franţa, el vorbeşte despre un „jihadism de a treia generaţie”, respectiv o ideologie care a pătruns deja în profunzime societatea occidentală. Din această cauză Gilles Kepel evocă inclusiv un scenariu extrem al perspectivei unui război civil în Europa.
„Acum suntem în faza incidentelor izolate, a provocărilor. A doua etapă ar fi aceea a războiului în enclavele islamice, care pot ajunge să fie închise pentru prezenţa poliţiei, iar a treia ar fi cea a războiului total, care ar distruge Europa şi ar face loc califatului”, consideră expertul francez.
El admite că pentru o asemenea evoluţie gruparea jihadistă Statul Islamic are nevoie de o descentralizare, de un 'jihadism de jos în sus' care să ofere autonomie teroriştilor, deşi unele acţiuni ar putea fi coordonate din Orient. 'Odată cu posibila cădere a fief-urilor Mosul şi Raqqa, principalul pericol este răspândirea SI, metastaza sa în Europa', unde jihadiştii ar putea încerca să compenseze prin atentate înfrângerile militare suferite în Orient, crede Gilles Kepel.