Potrivit presei americane, Biden și-a exprimat frustrarea în conversații private recente, unele dintre ele cu donatori ai campaniei sale pentru un nou mandat.
Șeful executivului american a spus că încearcă să convingă Israelul să accepte o încetare a focului, dar Netanyahu "îi face viața un iad" și este imposibil de tratat cu el.
Un martor la aceste dialoguri a declarat că președintele american consideră că intervenția israeliană în fâșia palestiniană "este de ajuns" și că trebuie să se oprească.
NBC notează, pe baza a trei surse familiare cu situația, că în cel puțin trei cazuri recente Biden l-a numit pe Netanyahu "dobitoc".
Biden l-a îmbrățișat pe Netanhayu în octombrie. Între timp, numărul morților din Gaza se apropie de 30 de mii
Presa americană amintește, în context, că președintele american a mers în Israel pentru a-și exprima solidaritatea cu acest stat, după atacul Hamas de la 7 octombrie, soldat cu cel puțin 1.200 de morți.
De asemenea, Biden a ordonat trimiterea de portavioane în zona Mării Mediterane, pentru a descuraja un eventual atac al Iranului și al grupărilor proxy susținute de acesta împotriva statului evreu.
Premierul Netanyahu a declarat că va continua operațiunile militare la Rafah cu toată opoziția americanilor
Cu ocazia vizitei, președintele american l-a îmbrățișat pe premierul israelian. De atunci însă, au trecut aproape patru luni, iar Biden a devenit tot mai frustrat de numărul mare de victime civile palestiniene din Gaza - estimat în prezent la circa 28.000 - și de reticența lui Netanyahu față un acord de pace pe termen lung.
Întrebat despre comentariile private ale lui Biden despre Netanyahu, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a declarat că cei doi lideri au o relație "respectuoasă".
"Președintele a fost clar în situațiile în care nu este de acord cu premierul Netanyahu, dar relația lor durează de zeci de ani și este respectuoasă în public și în privat", a declarat acest oficial.
În prezent, Israelul plănuiește un asalt terestru asupra orașului Rafah din sudul Fâșiei Gaza, unde se adăpostesc peste un milion de palestinieni strămutați din nordul enclavei.
Benjamin Netanyahu a avertizat că va continua operațiunea, chiar dacă oficialii americani și-au exprimat în mod repetat opoziția publică față de acest plan și au insistat pe necesitatea de a oferi o cale de evacuare sigură pentru civilii din zonă.