Folosirea titulaturilor la feminin provoacă frecvent dispute în Adunarea Naţională, întrucât este refuzată de majoritatea deputaţilor de dreapta, însă este pentru prima oară când se finalizează cu o sancţiune, relatează AFP.
Această sancţiune financiară, în urma căreia deputatului în cauză îi va fi reţinută pentru o lună suma de 1.378 de euro, a provocat marţi reacţii aprinse în Adunarea Naţională, unde mai mulţi deputaţi din partidul de dreapta UMP au denunţat "o sancţiune scandaloasă". Ei au anunţat că vor contribui pentru a acoperi salariul reţinut colegului lor.
Disputa a apărut la dezbaterile de luni seară cu privire la tranziţia energetică în Franţa, unde deputatul Julien Aubert a insistat să i se adreseze deputatei socialiste Sandrine Mazetier, preşedinta şedinţei, cu titulatura "doamna preşedinte" în loc de "doamna preşedintă".
"Domnule Aubert, fie daţi dovadă de respect faţă de preşedinta şedinţei, fie există o problemă. Titulatura este doamna preşedintă sau veţi fi sancţionat", a insistat, la rândul său, vicepreşedinta Adunării Naţionale. În replică, deputatul a afirmat că acceptă sancţiunea şi nu face altceva decât să aplice regulile Academiei franceze, care se opune folosirii funcţiilor la feminin.
În schimb, stânga franceză a subliniat că preşedintele şedinţei a respectat o decizie din 1998 a biroului Adunării Naţionale, reconfirmată în 2000, cu privire la obligativitatea folosirii la feminin a funcţiilor exercitate de femei în Parlamentul de la Paris.