Un tânăr a murit din cauza gripei aviare în Indonezia, ţara cea mai afectată de virusul A(H5N1), a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii, reînnoind temerile privind o revenire a epidemiei la zece zile după anunţarea unui caz mortal în China, potrivit
AFP.
"Rezultatele testelor au confirmat că era bolnav de gripă aviară", a declarat oficialul responsabil de bolile infecţioase în cadrul Ministerului Sănătăţii, Tjandra Yoga, referindu-se la victima în vârstă de 23 de ani.
Acesta este primul caz mortal din ultimele trei luni în Indonezia. Pe 10 octombrie, moartea a doi copii în vârstă de zece şi, respectiv, cinci ani, a fost confirmată ca fiind provocată de virusul A(H5N1). Până în prezent, Indonezia nu a cunoscut niciun caz mortal din mai 2010.
Imensul arhipelag cu 240 de milioane de locuitori este ţara cea mai afectată de gripa aviară. Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care nu include decesul anunţat marţi, gripa aviară a provocat moartea a 150 de persoane în Indonezia din 2003, dintr-un total de 339 de cazuri mortale în lume. A doua ţară afectată de grav de această boală este Vietnamul, cu 59 de morţi.
Numărul bolnavilor a scăzut în mod semnificativ după un apogeu atins în 2006-2007, dar temerile privind revenirea unei epidemii au crescut după ce China a anunţat un caz mortal la 31 decembrie, primul din ultimele 18 luni.