Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert pe care îl susţinea, sâmbătă seară, la Cynthia Woods Mitchell Pavilion din Texas, după ce i s-a făcut rău pe scenă.
Presa locală a scris că incidentul a avut la bază o toxiinfecţie alimentară, potrivit loudersound.com.
Manson, în vârstă de 49 de ani, a ajuns cu întârziere la show, iar managerul lui a gonit fotografii din faţa scenei, susţinând că artistul se simte rău şi nu doreşte să fie fotografiat.
În plus, Manson s-a clătinat mare parte din concert şi a căzut la finalul piesei „Sweet Dreams (Are Made Of This)”, cover după Eurythmics.
Marilyn Manson şi Rob Zombie se află împreună în turneul „The Twins Of Evil: The Second Coming”, potrivit news.ro.