Un cimitir cu 50 de schelete, care datează din secolul al XVI-lea, a fost descoperit în situl arheologic Tlatelolco din Mexic. Potrivit AFP, scheletele au fost găsite "culcate pe spate, cu braţele în formă de cruce, potrivit tradiţiei creştine".
Într-un comunicat, reprezentanţi Institutului Mexican de Antropologie şi Istorie (INAH), au declarat: "Rămăşiţele aparţin, cel mai probabil, victimelor războiului de cucerire a oraşului Tlatelolco de către Hernan Cortes (1521) sau celor ale epidemiilor de ciumă din 1545 şi 1576".
După cercetarea oaselor, arheologii au ajuns la concluzia că victimele "făceau parte din populaţia indigenă".
Situl arheologic de la Tlatelolco conţine cele mai importante construcţii pre-hispanice din oraşul Mexico. El se află în află într-o zonă din capitala mexicană, unde, în 1968, a avut loc o manifestare populară în urma căreia au murit 300 de persoane.
Antena3.ro