Antena 3 CNN Externe Un cardinal din Spania a murit la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea

Un cardinal din Spania a murit la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea

<1 minut de citit Publicat la 16:09 01 Mai 2011 Modificat la 16:09 01 Mai 2011
Un cardinal din Spania a murit la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea
Foto: Mediafax
Un cardinal a murit, duminică, la ceremonia de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea, susţinută la Piaţa Sfântul Petru din Roma, potrivit corespondentului Antena 3.

Cardinalul era din Spania şi, potrivit primelor informaţii, cel mai probabil ar fi decedat în urma unui infarct.

Potrivit AFP, cardinalul spaniol este Agustin Garcia Gasco Vicente, fost arhiepiscop de Valencia, şi a decedat cu puţin timp înainte de beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Prelatul s-a simţit rău în timpul ceremoniei şi a fost transferat la un spital din apropiere de Vatican, unde a decedat în urma unui infarct.

Cardinalul Agustin a părăsit conducerea diocezei Valencia, în sud-estul Spaniei, în ianuarie 2009, înainte de a împlini 78 de ani.
 
Ceremonia de beatificare a papei nu a fost lipsită de incidente. În timpul ritualului, zeci de pelerini au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.


×
x close